Câțiva studenți au reprezentat USMF „Nicolae Testemiţanu” la o conferință științifică în Letonia
- vizualizări: 570
Un grup de studenți din anii II-VI de la Facultatea de Medicină nr. 1 au reprezentat Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” la Săptămâna Cercetării (”Research Week”), organizată la Universitatea „Pauls Stradiņš” din orașul Riga, Letonia. Săptămâna Cercetării este un eveniment bianual multidisciplinar ce cuprinde o serie de conferințe internaționale de cercetare în medicină, științe sociale, probleme de sănătate publică, predare și învățare universitară. Lucrările mediciniștilor au fost acceptate la categoriile e-postere și prezentări orale.
În cadrul reuniunii au fost abordate subiecte precum: inovații în medicină și sănătate – de la cercetare la practică, sănătatea mamei și copilului, patologiile metabolice și oncologice, maladiile infecțioase și alergologice, ortopedia, traumatologia și reabilitarea, noutăți în științele fundamentale, sănătatea publică, medicina ocupațională, managementul psihologic etc. De asemenea, viitorii medici au discutat despre legislația medicală, aspectele sociale, economice și schimbările climatice. Totodată, a fost subliniată importanța procesului didactic și a diverselor metode de predare și învățare, precum și instruirea medicală prin simulare.
Infecția COVID-19 a constituit una dintre temele principale abordate la conferință atât din perspectiva modificărilor etiopatogenetice, cât și din cea a managementului. În acest context, Artemii Țelinschii, student în anul VI, a vorbit despre asocierea infecției SARS-CoV-2 cu o serie de complicații cardiovasculare, subliniind necesitatea monitorizării riguroase a pacienților pentru prevenirea complicațiilor cardiovasculare, precum și a celor tromboembolice. Tânărul a fost ghidat de conferențiarul universitar Tatiana Timercan, Catedra de biochimie.
Maria-Magdalena Pojoga, studentă în anul V, a prezentat informații suplimentare, relevând faptul că „pacienții care au suferit forme severe de infecție cu virusul SARS-CoV-2 prezintă deficit electrolitic, în special femeile, fapt explicat prin influența componentului estrogenic”. Studenta a fost îndrumată la elaborarea studiului de către conferențiarul universitar Viorica Coșpormac de la Catedra de anesteziologie și reanimatologie nr. 2.
Totodată, Mihaela Coșpormac, studentă în anul IV, s-a referit la sindromul burnout, întâlnit printre lucrătorii medicali în perioada COVID-19, ca „rezultat al stresului ocupațional cronic, în pofida implementării unui șir de strategii de protecție și susținere emoțională”. Studenta a accentuat că în timpul pandemiei COVID-19 se remarcă o agravare a simptomelor de ardere profesională și este necesar să fie elaborate mecanisme de protecție printre lucrătorii medicali. Cercetarea respectivă a fost efectuată sub ghidarea conferențiarilor universitari Corina Iliadi-Tulbure, Disciplina de obstetrică și ginecologie, și Viorica Coșpormac, Catedra de anesteziologie și reanimatologie nr. 2.
Studenții noștri au evidențiat în lucrările lor și unele patologii rar întâlnite, dar specifice prin manifestarea lor clinică. În baza cazului clinic evaluat, studenta Maria-Magdalena Pojoga s-a referit la sindromul Guillain-Barre ca la o complicație rar manifestată în sarcină, dar asociată cu o morbiditate crescută. În acest sens, aceasta a accentuat necesitatea de a decide referitor la momentul oportun și modalitatea optimă pentru naștere.
La rândul său, Cristina Bulat, studentă în anul VI, a vorbit despre sarcomul Kaposi – una din cele mai frecvente tumori descrise la pacienții cu infecția HIV, cu evoluție agresivă, ce reprezintă un diagnostic tardiv al infecției HIV, inițierea tardivă a TARV și imposibilitatea creșterii duratei de viață ai acestor pacienți”. Cercetarea a fost realizată cu suportul conferențiarului universitar Ina Bîstrițchii, Catedra de boli infecțioase, tropicale și parazitologie medicală.
Grupul de autori – studenții Cezar Zagorneanu, anul IV, Olga Morozan, anul V, și Gabriela Scripnic, anul II, s-a referit la sănătatea sexuală și reproductivă (SSR) printre tineri și necesitatea informării acestora despre rolul pe care îl ocupă în dezvoltarea unui mediu social și educațional prosper: „De la adolescenți și până la tinerii adulți, SSR definește persoana responsabilă care deține cunoștințe temeinice despre metodele de contracepție, riscurile unui contact sexual neprotejat, infecțiile cu transmitere sexuală etc. Iar informarea după principiul de la egal la egal, facilitează dezvoltarea unei gândiri echilibrate și ponderate, prevenind posibilele complicații”. Tinerii au fost îndrumați de conferențiarul universitar Corina Iliadi-Tulbure, Disciplina de obstetrică și ginecologie.
O altă participantă, Elena Grajdean, studentă în anul IV, a relatat despre importanța celulelor HeLa, subiect elucidat în circa 75000 de studii, fapt ce a facilitat elaborarea vaccinurilor pentru papiloma virusul uman, dar și cercetarea afecțiunilor cromozomiale, a cancerului, precum și cartografierea genelor și studii ce fac referire la pandemia COVID-19.
Studenții noștri au subliniat importanța participării la astfel de evenimente științifice ce oferă mai multe oportunități: acumularea de noi date, familiarizarea cu tendințele în managementul diverselor maladii, expunerea rezultatelor cercetărilor proprii și schimbul de opinii și idei.
Săptămâna Cercetării s-a desfășurat în perioada 27-31 martie 2023, întrunind un număr mare de tineri cercetători din diverse țări.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii